duminică, 29 noiembrie 2020

Grâul de Sfântul Andrei

   Sunt convinsă ca toată lumea știe de aceasta tradiție a grâului pus la încolțit de Sfântul Andrei. Este o tradiție veche care are legătura cu superstitia viitorului. Se spune ca fiecare membru al familiei trebuie sa își pună singur, in ghiveci individual, grâul la încolțit. Fiecare trebuie sa își îngrijească vasul cu grâu, sa-l plaseze și sa-l mute unde considera și sa-l ude. Este recomandat da aibă lumina și caldura. Practic fiecare își face norocul cu mâna lui. 

   Acest obicei spune ca grâul încolțit aduce prosperitate și belsug in casa, iar alții spun ca poți vedea cum o sa-ți meargă in anul următor din punct de vedere financiar și al sănătății. Cel puțin eu așa-mi aduc aminte ca spuneau bunicele mele. Pentru prima data am văzut aceasta tradiție, cu tot ritualul și explicatiile aferente, la bunicii paterni. Țin minte ca am mers in vizita la ei, iar bunica pregătea recipientele, mai precis niște farfurioare din setul de cafea, vata și grâul. Eu nu mai văzusem treaba asta și eram foarte curioasa. Ne-am aranjat toți farfurioarele și le-a pus pe pervaz. 
   Din anul următor am văzut și la bunica maternă, la care petreceam mult mai mult timp fata de bunica paternă. Bunica maternă punea grâul in ghiveci cu pământ. Presară un strat de grâu peste care venea cu un strat subțire de pământ. 
   Grâul se pune la încolțit in noaptea, după ora 24, dintre 29 și 30 Noiembrie. Sau direct in ziua de 30 Noiembrie, de Sfântul Andrei, nu toată lumea rezista așa târziu pentru acest ritual efectuat sub clar de Luna :D
   “Citirea” grâului se face de Revelion când verificăm cât de înalt este firul, cât de verde și cât este de des. Mulți oameni prezic viitorul recoltelor pentru anul următor in funcție de cum arată grâul încolțit.
   Nu prea dădeam importantă acestui ritual de citire a grâului, dar bunicul meu matern a murit pe 6 Decembrie, iar grâul lui nu a încolțit in anul ăla. Noi aveam toți grâul încolțit, iar la el ieșiseră 2-3 vârfuri timide. 
   Acum....dacă îl pui și uiți de el...nu știu ce sa zic. :)
   Îmi place sa ne putem bucura de efectul sau decorativ și chiar culinar :) bunica maternă își taie din firele verzi și pune in salata pe lângă celelalte ingrediente. Sau puteti da pisicilor sa se bucure de el sau chiar păsărilor care au nevoie iarna de hrana. 
   Va las mai jos și variante mai moderne pentru a planta grâul. Una extrem de inedită mi se pare sa utilizam bilutele gelatinoase care mențin umezeala mai mult timp.

   O alta varianta pe care am văzut-o este un strat de pietre, un strat de șervețel din material sintetic sau chiar șervețel normal peste care se presară stratul de grau. Mi se pare o idee decorativa foarte frumoasa.


   Sunt curioasa cum cu se par ideile propuse de mine.
   Ați apucat sa va puneți grâul la încolțit?
  

Sa aveți un an cu belsug, prosperitate, sănătate și cei dragi alături!







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu